CategoriiSisteme fotovoltaice

Tot ce trebuie să știi despre panourile fotovoltaice, de la cum funcționează la cât costă

Captarea energiei solare pentru locuință are numeroase avantaje: este o metodă mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât cele clasice, îți reduce mult costurile cu încălzirea pe termen lung, iar investiția inițială se amortizează destul de repede – în maxim câțiva ani. Așadar, ți-am pregătit un ghid complex cu tot ce trebuie să știi înainte să cumperi panouri fotovoltaice potrivite pentru locuința ta, astfel încât să știi de dinainte în ce te bagi. 

Panourile fotovoltaice sunt de obicei montate pe acoperișul unei case. Pot fi puse și la un apartament, numai că în acest caz lucrurile se complică puțin. Paul Varga, administratorul firmei Green Seiro și unul dintre cei doi specialiști cu care am vorbit pentru acest articol, spune că în cazul unei locuințe dintr-un bloc, spațiul disponibil pentru montarea panourilor fotovoltaice e destul de redus, iar documentația necesară e stufoasă. Mai întâi trebuie să primești autorizația de la asociația de locatari, apoi de la Consiliul Județean sau Primărie și, în final, de la Inspectoratul de Situații de Urgență (ISU). Acest caz merită un articol special, așa că în cel de acum ne concentrăm în cele pe montarea panourilor fotovoltaice pe acoperișul unei case.

Din ce e compus un sistem fotovoltaic și care e rolul fiecărei componente

Mihai Calcișcă de la EcoElectric, o companie axată pe tehnologii alternative de producere a energiei, ne spune ce trebuie să știm înainte de a lua o decizie legată de o astfel de investiție.

Astfel, sistemele fotovoltaice transformă energia solară în energie electrică, componentele principale fiind panoul fotovoltaic, invertorul și controller-ul solar. „Acestea reprezintă o modalitate de producere a energiei electrice silențioasă, inertă (fără părți în mișcare), cu un impact minim asupra mediului înconjurător”, explică Mihai.

Sistemele fotovoltaice se împart în trei mari categorii: on-grid, off-grid și hibrid.

Sistemul fotovoltaic on-grid este legat la rețeaua publică. Adică energia electrică produsă de panouri pe durata zilei este folosită în primul rând pentru consumul locuinței, iar dacă producția depășește consumul, energia suplimentară se injectează în rețea și ajunge la alți consumatori. În cazul în care panourile fotovoltaice ale unui sistem on-grid nu captează suficientă energie solară, atunci diferența se acoperă din rețeaua publică. 

Foarte avantajos e faptul că la finalul lunii plătești doar diferența dintre energia produsă și cea consumată. Așa îți poți reduce factura cu până la 100%, iar dacă producția depășește consumul atunci primești bani pentru cantitatea de electricitate injectată în rețea. Dezavantajul este că depinzi de sistemul public de energie, chiar dacă într-o mai mică măsură, ceea ce înseamnă că vei încheia un contract cu un furnizor. 

Sistemul fotovoltaic off-grid asigură independența energetică a locuinței pentru că are acumulatori care înmagazinează energia suplimentară, pe care o folosește în momentele cu producție slabă și inexistentă de energie solară, adică în zilele înnorate și pe timpul nopții. Avantajul este că ești propriul producător de energie: ai electricitate ziua și noaptea, nu depinzi deloc de sistemul public și nu închei un contract cu un furnizor. Dezavantajul este că riști să rămâi fără curent dacă sistemul fotovoltaic nu e proiectat și dimensionat corect.

Sistemul fotovoltaic hibrid combină avantajele celelalte două tipuri astfel încât să ai parte de cel mai bun scenariu. Este echipat cu un invertor cu o gamă variată de setări. Astfel, printre variantele posibile se numără:

  • consum din panourile fotovoltaice și suplimentare la nevoie din rețeaua publică;
  • consum din panourile fotovoltaice și stocare a energiei suplimentare în acumulatori pentru a fi folosită la nevoie;
  • consum din panourile fotovoltaice, încărcarea acumulatorilor din rețea în timpul nopții și consumarea energiei stocate acolo la nevoie.

Singurul dezavantaj este că sistemul hibrid este mai scump. „Sistemul off-grid și cel hibrid vor prioritiza consumul intern și apoi vor trece la încărcarea bateriilor. Când nu mai există protecție solară (noaptea, de exemplu), atunci vor consuma energia înmagazinată în acumulatori. Scenariile pentru care pot fi configurate sistemele off-grid/hibrid sunt atât de numeroase și complexe încât pot acoperi toate necesitățile utilizatorilor – dar doar atâta vreme cât sunt proiectate și dimensionate corect”, atrage atenția Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *